kubrick's 2001- a space odyssey

să (re)văd filmul ăsta a fost ca şi cum aş fi ascultat shine on you crazy diamond pe repeat, în timp ce-aş fi plutit cu naturaleţe printre stele. separat de orice fir narativ şi de orice consideraţii profunde asupra naturii umane, a celei robotice, a evoluţiei şi a infinitului. juuust me and the music and the space. no more words.

azi

autoportret

eu nu sunt altceva decât
o pată de sânge
care vorbeşte.

(nichita stănescu)

tare mă-ntristează oamenii câteodată. de exemplu aflu azi că unchiul meu de la m. a plătit un vecin să-i omoare câinele. sau cel puţin aşa bănuieşte tata. şi tata nu e un om bănuitor. aş putea să vă povestesc că de ce şi cum, dar nu mai contează. mi-s scârbită şi foarte foarte tristă. era un câine frumos şi deştept şi mare şi caraghios câteodată. l-am iubit. oamenii fac lucrurile cele mai ciudate.
tu, pe de altă parte, mi-ai dezvăluit pentru câteva clipe minunile strălucitoare ale unei lumi noi, după care ai inchis sec poc poc valiza cu vrăji şi ai plecat zâmbind, lăsându-mă sughiţând uimită. simplu, curat, precis ca lama bisturiului.
but i'm a starchild. i have my own hidden cupboard full of wonders :)

:)

jenci e tătiiic! de ieri dimineața de la ora 10. de obicei nu postez de-astea, but...c'mon...it's jenci! :) să-i trăiască fetele. să le ducă la concertele lui. și alte alea. să fie bine. m-am emoționat umpic. i admit this is a bit weird...but very very nice :)

le ballon rouge

l'un des plus doux films que j'ai jamais vus.

ah, narcis

photo: paula florescu.

kubrick's the shining

era să uit să scriu despre filmul ăsta. în ultima vreme viaţa mea a urmat un parcurs nebunesc, de carusel frenetic şi extrem de luminos. am pus deoparte orice carte orice film orice schiţă a vreunui gând orice idee creativă orice interes intelectual, şi am lăsat femeia-copil să trăiască umpic mai mult outside of herself. şi a fost incredibil de bine. nu explic, nu detaliez, n-are sens.

aşa că ceea ce voi spune acum despre the shining o să fie o amintire vagă şi neclară, declanşată mai mult de simţul datoriei de a continua seria kubrick's movies decât din dorinţa reală de a scrie. sorry. se mai întâmplă. aşaaa...trebuie să recunosc că de frică, ultima jumătate de oră a filmului am văzut-o cu sonorul la minim şi cu degetele răsfirate peste ochi. nu prea am inimă tare. şi jack nicholson ştie cum să bage spaima-n om. bun. aşadar. un scriitor (fost) alcoolic, aflat într-un impas creativ, se retrage alături de soţia şi fiul său la un hotel izolat din munţi, pe durata iernii, ca îngrijitor. până aici totul e bine. însă intervin două probleme: danny, fiul lui jack, are ESP şi stabileşte foarte rapid legături cu fantomele din hotel, iar jack, scriitorul, începe să sufere de „cabin fever”, un sindrom al izolării, care grefat pe incapacitatea de a scrie, îl transformă într-un monstru on the edge. all work and no play makes jack a dull boy. de aici încolo o să vedeţi voi. nu pot să zic că m-a impresionat foarte tare filmul. mi-a fost frică, da, dar cine mă cunoaşte ştie că mă sperii usor. mi-a plăcut mult imaginea, acolo l-am regăsit pe kubrick cel mai bine. suprarealismul acela amestecat cu ceva de pop art şi de încă ceva, nu ştiu sigur ce. mi-a mai plăcut labirintul, cu tot ce semnifică el. dar cui nu-i plac labirinturile? apoi ar fi dedesubturile psihologice, în viziunea puţin şuie şi puţin distorsionată caracteristică lui kubrick. (necitind romanul lui stephen king, după care a lucrat kubrick, nu-mi pot da seama de unde s-a plecat şi unde s-a ajuns).

bun. cam asta ar fi. azi n-am chef. mă duc să şed cu mine.